Marte în Săgetător: Zboară, porcule, zboară!

Pe 6 martie 2016 a început turneul lui Marte în Săgetător, care se va încheia abia în toamnă, pe 27 septembrie. Până pe 17 aprilie merge direct, pe urmă retrogradează în Săgetător până pe 27 mai, dată la care ajunge în Scorpion, de unde trece înapoi în Săgetător pe 2 august.

Circuitul sinuos pe care Marte îl face în semnul de domiciliu al lui Jupiter nu este printre preferatele sale. Iar dacă Marte nu preferă Săgetătorul, nici noi nu avem motive să rămânem cu garda jos. Vigilență, ochii în patru, urechile ciulite, căci suntem suspuși greșelii. Marte în Săgetător ne ține cu capul în nori și ne cam face să vedem cai verzi pe pereți. După ce că realitatea este oricum deformată de la Neptun cel scăpat din lesă, avem impresia că tot ce zboară, se mănâncă. Știm că unele lucruri e posibil să se întâmple doar când o zbura porcul. Pe acest fundal, unii ar putea jura că văd porci dând din aripi.

Marte în Săgetător ne distrage atenția și ne pregătește o ambuscadă, ca un strateg militar. Suntem amăgiți, ademeniți, seduși, ușor de atras pe piste false. Există riscul de a fi tentați de victorii facile, de tentații de scurtă durată, de satisfacții frivole. Superficialul, efemerul și facilul sunt mrejele lui Marte în Săgetător. Se materializează cu mare viteză lucrurile interzise, imorale, gândurile care ne fac să ne simțim vinovați sau să ne rușinăm, ispita de a încălca jurămintele făcute. Să avem mare grijă ce ne dorim, pentru că s-ar putea să ni se întâmple!

Marte în Săgetător testează responsabilitatea, asumarea, integritatea, moralitatea și sistemul de valori. Ni se reamintește de sus să ne facem mai întâi datoria. Om vrea noi să facem ce ne place, dar ca să ajungem acolo, mai întâi avem de făcut ce trebuie! Energia marțiană ne corupe să ne însușim ceea ce nu e al nostru, crezând că ni se cuvine mai mult decât e cazul. Astrele ne trag de mânecă și ne atenționează să avem grijă la autocontrol și să nu uităm că, dacă vrem ceva, trebuie să muncim și să merităm! S-ar putea să ni se pară că unii o iau razna, că spun și fac lucruri de care nu i-am fi crezut în stare, sau poate că nouă ne scapă logica lucrurilor. Neseriozitatea, nerespectarea cuvântului dat, necinstea, minciuna sunt alte manifestări ale tranzitului.

Marte în Săgetător calcă în picioare principiile, valorile, idealurile. Un moment de confuzie, o clipă de rătăcire, o călcătură strâmbă ne pot amenința stabilitatea pe care ne-am clădit-o. Să nu uităm să ne bucurăm de ce avem, în timp ce poftim la altceva! Se dă liber la pofte, mofturi, damblale. Ne putem transforma în prădători sau în cotropitori gata să-și însușească succese care nu rezistă. Oricine încalcă regulile sau întrece limitele poate simți pe moment că a cucerit o lume nouă, trăind o beție a puterii sau a plăcerii. Dar trezirea vine cu un șoc. Destinația era, de fapt, Țara lui Nicăieri, cu un fel de Vale a Plângerii pentru Făt-Frumos, care știe că, dacă ajunge acolo, nu mai are unde să se întoarcă.

Astrele aruncă momeli să verifice dacă încălcăm interdicțiile sau dacă rămânem stăpâni pe noi, consecvenți, loiali, integri. Amezile sunt usturătoare. Nimeni din cei ce pun piciorul în Valea Plângerii din Țara lui Nicăieri nu scapă nepedepsit. Numai cei naivi pot crede că nu stă la pândă poliția karmică, în fruntea căreia ni-l putem închipui pe Vlad Țepeș. Lesne de înțeles de ce. Cine nu ascultă și dă vrabia din mână pe cioara din pom, își ia o mare țeapă!

Atenționările lui Marte în Săgetător pentru fiecare zodie:

Berbec: Mai ușor cu sfaturile și cu judecățile! Nu contesta oamenii care-ți vor binele! Le vei da dreptate mai târziu. Luptă numai pentru idealurile și oamenii care merită!

Taur: Nu te juca cu resursele altora! Nimic nu e gratis! Dacă primești ceva, vezi să nu plătești dublu, mai târziu! S-ar putea să pierzi sau să renunți dacă vrei să câștigi.

Gemeni: Nu răspunde provocărilor! Fii corect, echitabil și ți se va face dreptate! Luptă pentru relație și pune partenerul pe primul loc! Nu face revoluții!

Rac: Fă lucurile pe rând și nu te baza pe altul să facă treaba în locul tău, că rămâne nefăcută! Nu lua nici tu asupra ta munca altora! Nu ignora problemele de sănătate!

Leu: Nu-ți pierde capul din cauza hormonilor! Dacă te îndrăgostești, încearcă să stai deoparte de teritoriul altuia! Nu pune copiii la mijloc!

Fecioară: Ocupă-te de familie și părinți! Înfruntă-ți trecutul nerezolvat și fricile! Ieși din obișnuințe! Pregătește-te să încalci promisiuni și jurăminte pe care le-ai făcut odinioară!

Balanță: Nu încerca să ai permanent dreptate! Nu te iluziona la oferte, promoții și chilipiruri! Învață să asculți, așteaptă-te să dai replici și să demaști impostori!

Scorpion: Fă numai investiții durabile! Nu miza pe câștiguri mari din senin și lasă cheltuielile inutile! Așteptările tale financiare ar putea fi supraestimate, așa că fii recunoscător pentru ce ai și învață să economisești! E timpul pentru chibzuință.

Săgetător: Mai ușor cu viteza și cu suprasolicitarea fizică! Nu toate ideile pot fi puse în practică. Învață să ai răbdare! Vrei prea mult și într-un timp prea scurt. Prioritizează-ți acțiunile!

Capricorn: Fă diferența între iluzie și realitate! Acceptă că ceea ce a fost nu se mai întoarce! Învață să trăiești în prezent și uită-te doar înainte! Cere ajutor de specialitate, mai ales dacă ai dezechilibre de natură emoțională sau pe corpul fizic!

Vărsător: Nu visa cu ochii deschiși! Pune osul la treabă, e timpul să faci viitorul să se întâmple! Atragi protectori, simpatie și popularitate! Pregătește-te pentru expunere publică.

Pești: Fă tot ce ține de tine să crești social sau profesional și recompensele vin de la sine! Ajustează-ți convingerile și renunță la poziția de forță! Încearcă să stai departe de invidii și rivalități! Fii ambițios, dar maleabil!

Sursa foto:http://www.ziarelive.ro/stiri/miracol-porcul-zboara-video.html

4 comentarii:

  1. Ce frumos le mai spui tu,Valeriu!Si cata dreptate ai!...Multam fain!

    RăspundețiȘtergere
  2. ""Marte este guvernatorul berbecului, prima zodie de foc... el este energie pura manifestandu-se intr-o constelatie care ofera acces la energie pura, energie de actiune neintarziata de calcule si judecati. Marte se maturizeaza mult cand tranziteaza zodie dupa zodie, si energizeaza fiecare constelatie in parte... cand ajunge la Sagetator, Marte vine cu imboldul de a invata mai mult, de a face ceva pentru a nu ne mai multumim cu parerile altora, de a nu mai aplica in propria viata principiile altora, de a nu mai fi papusi telghidate de interese care nu ne recunosc si respecta interesele... Guvernator ierarhic al SAgetatorului fiind... el aduce energia revolutiei interioare bazate pe intelegere nu pe impuls de moment...""

    RăspundețiȘtergere

Atelier astro: Hărțile invalidării, 29 martie, online

Cum te simți când ți se pare că ești greșit, că nu aparții, că ești sărit când era să-ți vină rândul? Când tu ești cu munca și altul cu prem...