Horoscop de post. Conjuncția Chiron - Nodul Sud: Atacul vegetarienilor canibali!

Postul Paștelui este cea mai dură și cea mai lungă perioadă ritualică de curățare și purificare de peste an. În Anul Domnului 2016, perioada de post este vegheată la nivel cosmic de conjuncția între Chiron și Nodul Sud, care nici ea nu promite vreun ospăț cu mâncare de dulce. Aspectul între cele două astre este activ din februarie, a atins vârful de formă pe 24 martie, imediat după eclipsa de Lună, și rămâne valabil toată luna aprilie, chiar până de Paștele ortodox: 1 mai. 

Chiron ne aduce la suprafață suferințe nevindecate, care nu ne permit să le mai ignorăm. Nodul Sud ne încetinește mersul înainte, ne oprește sau, dacă este cazul, chiar ne întoarce din drum. Combinația celor două forțe ne obligă să ne uităm în urma noastră. Am lăsat ceva în spate sau am uitat ceva și nu putem să continuăm fără să punem la punct. Senzația pe drumul vieții este că am plecat de acasă și am lăsat gazul deschis, ori vrem să plecăm cu mașina dar am uitat cheile pe cuier, ori, și mai amuzant, am ajuns la pediatru pentru vaccin, dar am uitat copilul în taxi. 

O stagnare, un blocaj sau un sentiment că batem pasul pe loc ne creează un disconfort pe care îl vom putea alunga numai la vremea boxatului de ouă roșii. Dar ce să fie în spate și ne trage de mânecă? Pare că ar fi vorba de o infracțiune în viața noastră ce ne cheamă să ștergem urmele de la locul faptei. Am comis-o, iar astrele comisari fac din noi, trimiși în cercetare.

Pașii ne poartă spre o călătorie interioară în care investigația scoate la iveală rezultate uimitoare pentru postul Paștelui: îi ajutăm mai mult pe cei nevoiași, dar cu mândria stăm din ce în ce mai bine; suntem foarte grijulii cu ce băgăm în gură, dar nu la fel de controlați cu ce iese pe gură; nu mai mâncăm atâta carne și produse de origine animală, dar ne mâncăm între noi cu lăcomie. Postul naște vegetarieni care se dedau la acte de canibalism, mușcând cu poftă din alți oameni, care sunt criticați, judecați și condamnați. Paștem iarbă, dar la gura noastră se bat lupii. Meniul principal în acest post este INTOLERANȚA. Astrele arată acum cu degetul lupii care se dau mielușei. Saturn este în Săgetător, Jupiter, conjunct cu Nodul Nord, face opoziție cu Chiron și careu cu Saturn. O adevărată BĂTĂLIE PENTRU DREPTATE! O luptă în care ȘTIM NOI CE E MAI BINE! Se pare că, cel puțin de data asta, nu prea știm. Așa că am face bine să ciulim urechile.

Postul poate să ne adoarmă cele 5 simțuri, să ne deconecteze de la cele lumești, dar scopul său este trezirea vigilenței. Ochii noștri privesc acum înăuntru ca să vadă unde anume nu ne mutăm de pe o poziții de forță, de ce ne încăpățânăm să tragem cu dinții și să ținem garda sus. Conjuncția Chiron-Nodul Sud ne pune degetul pe o rană veche, ce se hrănește cu virușii orgoliului. Astrele ne pun acum să lăsăm garda jos, să ne dezbrăcăm de haina mândriei și să recunoaștem că am fost intoleranți cu anumiți oameni și cu anumite situații de viață. Criticând, judecând, nesuportând anumite atitudini sau comportamente la alții, ne-am împietrit de fapt singuri într-o statuie cu rădăcini ce-și trag seva din inflexibilitate. ‘Eu am dreptate!’, ‘Tu trebuie să schimbi ceva!’, ‘Problema e la tine !’.

Energia astrală ne ține pe loc până învățăm să nu mai arătăm cu degetul spre ceilalți. Am făcut-o ca să forțăm o schimbare pe care trebuia, de fapt, că o facem cu noi. Ne-am săturat să ne mâncăm unii pe alții, ajungem în sfârșit să tratăm ceea ce măcina din interior și de făcea să ne devorăm singuri.

Conjuncția Chiron-Nodul Sud ne arată ce avem de vindecat la noi înșine. Procesul începe cu acceptarea celorlalți așa cum sunt și presupune o schimbare de atitudine dn partea noastră. De asemenea, avem de recunoscut că am avut pretenții foarte mari, dar nu am oferit la fel de mult. Avem o datorie față de anumite persoane din viața noastră, cărora e timpul să le dăm credit, și avem o datorie față de noi înșine să ne dăm jos din rolul de infailibili.

Vindecarea vine pentru fiecare făcând prima mutare, lăsând deoparte încăpățânarea, întinzând palma deschisă și recunoscând ‘Nu trebuie să fie întotdeauna ca mine!’. Ca să eliminăm blocajele și stagnarea, trebuie să vedem pe cine anume judecăm, pe cine avem de iertat, pe cine e cazul să ascultăm. Și, poate cel mai greu, astrele ne forțează acum să recunoaștem unde nu avem dreptate.

Paștele ne așteaptă să devenim mai buni și toleranți cu noi înșine, fiind mai buni și mai toleranți cu ceilalți. Acordând altora o șansă, ne dăm nouă înșine o șansă.

Remediile astrologice în postul Paștelui ortodox 2016 pentru fiecare zodie (valabile și pentru Ascendent): 

Berbec: renunțarea la încrâncenare; acceptare că unele situații sau relații sunt încheiate definitiv; recunoașterea faptului să s-a luptat degeaba; vindecarea de crizele de furie; renunțarea la un viciu major și costisitor; acceptarea că ceea ce se întâmplă și nu-i convine este, de fapt, spre binele său; încetarea demersului de a trage cerul la răspundere; oprirea acuzațiilor de nedreptate.

Taur: acceptarea greșelilor față de anumite persoane dragi; renunțarea la niște proiecte care devine evident că sunt utopice; acceptarea deciziilor unor persoane din anturaj; împăcarea cu faptul că unele lucruri la care a sperat nu se vor întâmpla niciodată, pentru simplul motiv că alte experiențe sunt mai benefice.

Gemeni: împăcarea cu părintele de același sex și cu copiii de același sex (pentru Gemenii tați de băieți sau mame de fete); renunțarea la a-i judeca pe șefi sau pe bărbați; renunțarea la a se agăța de o funcție sau de un statut social; ascultarea sfaturilor legate de schimbări în carieră; asumarea unor roluri sau poziții refuzate până acum.

Rac: renunțarea a a se agăța de niște principii; vindecarea de niște idealuri; acceptarea faptului că unele idei sau dorințe sunt simple iluzii sau impresii; capitularea în anumite bătălii și recunoașterea faptului că a pierdut timpul degeaba; renunțarea la a face bine cu forța; detașare de problemele altora.

Leu: conștientizarea faptului că unele investiții au fost proaste; demascarea unor profitori sau a unor persoane care ascundeau altceva sub mască; renunțarea la amestecul în modul în care își conduc alții viața; abandonarea unei poziții de putere și îngroparea securii războiului în anumite relații.

Fecioară: vindecarea de așteptări; recunoașterea faptului că proiecțiile asupra partenerului l-au îndepărtat sau îl fac inaccesibil; renunțarea la a forța nota, o mai mare ușurință în a lăsa lucrurile să se întâmple de la sine; vindecarea de critică, reproșuri și nemulțumiri; mutarea atenției de pe lipsuri pe motivele de recunoștință.

Balanță: acceptarea mediului de lucru și a profesiei; împăcarea cu colegii; ascultarea sfaturilor legate de locul de muncă, ce pot împiedica un pas greșit; împăcarea cu condițiile de trai și cu rutina zilnică; concentrarea pe starea de sănătate; vindecarea de orgoliul că este inepuizabil sau indispensabil; renunțarea la atitudinea ‘Fără mine, nu puteți!’.

Scorpion: vindecarea copilului interior; receptivitate în relația de cuplu și față de copii; închiderea unor relații vechi, ce subminează relația prezentă sau șansele de a întâlni persoana potrivită; renunțarea la pozițiile rigide sau de forță; disponibilitate afectivă; o mai mare flexibilitate în atitudinea față de dragoste; voință canalizată spre scopuri noi.

Săgetător: atingerea unui consens în relația cu părintele de sex opus și cu copiii de sex opus (pentru Săgetătorii tați de fete și mame de băieți); îndreptarea unor nedreptăți prin compensații față de anumiți membri ai familiei; renunțarea la a împinge lucrurile într-o anume direcție în familie; spațiu oferit celorlalți și detașare de alegerile pe care le face fiecare; reinterpretarea unor situații de viață dintr-o nouă perspectivă.

Capricorn: primul pas făcut pe cala reconcilierii cu un frate, o soră, un văr, altă rudă sau un vecin; renunțarea la un conflict; acceptarea unor adevăruri pe care, până acum, a refuzat să le audă; flexibilitate în comunicare, o mai mare disponibilitate de a asculta și de a respecta deciziile interlocutorului; încetarea unor cereri, certuri, scandaluri, amenințări.

Vărsător: realocarea resurselor personale în alte direcții; ieșirea dintr-o criză de timp; încetarea unor situații de viață care nu prezintă siguranță pe termen lung; vindecare de o stare de instabilitate emoțională; acceptarea sfaturilor legate de modalități de a câștiga bani; decizii care conduc la creșterea veniturilor.

Pești: reconfigurarea unor trasee de viață; decizii care dau peste cap ordinea prestabilită; atenție acordată propriei corp, imaginii, stării de bine și de sănătate; renunțarea la niște scopuri și ambiții; încetarea tendinței de a-i direcționa pe alții; acceptarea unui armistițiu într-un conflict; receptivitate la sugestii; avantaje prin cooperare; lecția de a se baza pe alții; oameni care trec testul încrederii.

Sursa foto: http://www.jesuswordsonly.com/books/90-benjamite-wolf.html

2 comentarii:

Curs de radiestezie, partea 1. Sâmbătă, 27 aprilie 2024, online

Scopul acestei formări este familiarizarea cu măsurătorile radiestezice. Nu se pune problema de inițieri și grade, ci doar de un cadru gener...