Numerologie aplicată: Senzațional! S-a descoperit! Leac de tâmpenie pentru cei ce se cred spirituali și, de fapt, nu înțeleg nimic!

Spiritualitatea este considerată de unii drept un salt în abstract, o trăire în niște idei, concepte și teorii. Principiile și viziunea holistică asupra vieții nu au însă nicio valoare dacă nu sunt aplicate. Mulți dintre cei ce susțin că au abordat o cale spirituală, confundă evoluția cu fuga de realitate. Ei consideră că acum, gata, au scăpat de barierele trupului și pot să creeze realitatea cu mintea lor. Mai bine zis, de creat o crează, dar nu cu mintea, ci în mintea lor, rămânând suspendați undeva, într-un limb, în care plutesc și se refugiază. Acolo se pare că e rătăcirea cea de pe urmă... Crezând că ei ajung să-și depășească limitele, se limitează într-o bulă mentală pe care și-o creează singuri, arogându-și și dreptul de a-i învăța pe alții cum să-și construiască aceeași capcană. Ca să-l cităm pe veșnicul Ion Creangă: 'Frântură de limbă ca la acești nefericiți dascăli nu s-a mai dat a vedea; cumplit meșteșug de tâmpenie.'

Nici nu știam că pot să privesc oblic, să mă uit cruciș, să văd în X, până nu am dat peste oameni care se dau spirituali sau, și mai și, se cred consilieri sau terapeuți, afirmând că nu-i mai interesează lumea materială și că trăirea în corp este sub nivelul lor. Vorba ceea, când ajungi la un anumit nivel, se mai întâmplă să uiți de unde ai plecat... Scurt și la obiect: un copil mic învață despre viața reală din desene animate mai mult decât înțeleg din spiritualitate aceste personaje, care se închipuie supereroi

Până una alta, o luăm din nou cu teoria planetei: pe această planetă, există formă și creația se măsoară după ceea ce se întâmplă la nivel concret, palpabil, vizibil. Atunci când nu te supui regulilor jocului de pe Pământ, confunzi lucrurile. Ai greșit planeta. Cât trăim, suntem în corp fizic, învățăm prin forme și limite. În astral, totul o fi posibil și nelimitat, dar aici, jos, lucrurile se întâmplă altfel. Cine nu pricepe asta, riscă să dezvolte tulburări de comportament și să devină cazuri de psiho-terapie. Etapele mistice de viață au și ele rolul lor, sunt pline de învățăminte; și mie, unuia, mi-au fost de mare folos. Ca să apreciezi malul, trebuie uneori să fii prins în vâltoare, să simți pe propria piele ce înseamnă să te tragă curenții. Dar n-ai nicio scuză dacă, în loc să te apuci de colacul de salvare, te scufunzi. Cine ajunge să respingă realitatea, este tras de mânecă de forța vieții, în scop educațional. Nu poți să fii spiritual și să-l urăști pe fostul, să-i condamni pe cei de altă religie sau să vrei să faci tu dreptate în locul lui Dumnezeu.

Numerologia ne explică circuitul evoluției spirituale prin cele 9 numere de bază:

Numărul 1 este numărul a tot ce există, al lui Dumnezeu, al vieții. Tot ceea ce există este cuprins în valoarea lui 1. Aici, pe Pământ, fiecare vine într-un corp (1) ca să experimenteze propria putere de creație, propria capacitate de a fi Creator, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. 1 spune că ne întrupăm ca să experimentăm unicitatea în planul fizic și să ne manifestăm individualitatea, separați de alții, singuri, deși la nivel superior suntem conectați cu tot Universul. Cum se spune, venim singuri și plecăm singuri. 

1 reprezintă coborârea spiritului într-un singur trup. Trupul și cele 5 simțuri sunt instrumentele noastre de creație divină. Sigur, când spunem 1 corp, ne referim și la corpurile subtile asociate celui fizic, corpul emoțional și corpul mental, toate fiind legate între ele, dar, în ultimă instanță, corpul fizic fiind cel care manifestă.

Așadar, prin 1, eu îl manifest pe Dumnezeu și pun în mișcare forța vieții prin corpul meu fizic, fac ca tot ce există la nivel de potențial, de posibilitate, să prindă formă și să devină realitate.

Prin 2 mă împământez, îmi trag seva care mă leagă de planul fizic, în primul rând prin cordonul ombilical care m-a legat de mama. Numărul 2 îmi dă rădăcinile, sentimentul apartenenței la un cuib, la o familie. Prin 2 sunt conectat genetic la trăsăturile fizice, de caracter ale strămoșilor, la karma de neam, cum ar veni. Prin 2 mă integrez într-o zestre culturală pe care o duc mai departe, învățând mai departe lecțiile care îmi vin de la familia în care m-am născut și lăsând eu însumi o moștenire pe care o transmit mai departe prin familia pe care mi-o întemeiez sau prin ceea ce las altora în urma trecerii mele prin trup.

Prin 3 devin mai mult decât am fost la naștere, îmi depășesc linia genetică, mă extind, cresc, îmi lărgesc orizontul, îmi făuresc aripi, devin mai mult decât mi s-a spus că sunt sau că pot deveni. Numărul 3 mă ajută să îmi construiesc propria viziune asupra vieții și să o împărtășesc cu ceilalți, prin comunicare și prin trăirea în baza unui set personal de valori.

4 mă pune la muncă. Știu de unde vin, știu ce crede despre lume și despre mine așa că e timpul să îmi pun principiile și convingerile în practică. Fapte, nu vorbe. Prin 4, aduce o contribuție concretă la lumea în care trăiesc, devin ființă socială care prestează un serviciu sau care produce bunuri (materiale ori simbolice) spre folosul comunității. 4 mă conectează la o meserie și la activitățile concrete prin care aduc plusvaloare mediului în care mă aflu. 4 face ca omul să sfințească locul, prin organizare, disciplină, rutină, program, relație cu timpul, rezultate, performanță, implicare și acțiune.

5 mă scoate de sub presiunea scopurilor și obiectivelor lui 4, pentru că aș risca să devin prea serios și să consider că viața este numai despre a-ți face datoria. Prin 5, datoria este compensată cu simțul plăcerii, cu atracțiile, cu tentațiile, cu socializarea. Viața este mai mult decât rutină și muncă, așa că vibrația lui 5 mă ajută să experimentez diversitatea, îmi pune la încercare imaginația, îmi stârnește curiozitatea. Numărul 5 combate rigiditatea și mă face să savurez viața prin cele 5 simțuri, mă învață să joc roluri, să mă distrez, să fiu mobil, flexibil, adaptabil. 5 îmi aduce aminte că sunt ființă creatoare, că orice creație decurge din bucuria vieții și că planeta pe care sunt este un teren de joacă.

Prin 6 mă conectez la vibrația iubirii și îmi aduc viața în stare de echilibru. Mă îndrăgostesc, mă împlinesc într-o relație de cuplu, folosesc legea atracției, atrag ceea ce sunt și ceea ce îmi lipsește, oameni cu afinități comune, dar și oameni care mă completează. Numărul 6 mă trimite permanent în căutarea armoniei cu mine însumi și cu tot ce există în viața mea. De asemenea, 6 îmi spune că a trăi în echilibru înseamnă a avea un program de viață corect împărțit între muncă, plăcere și odihnă. 6 este o balanță având la un capăt împlinirea personală (ceea ce mă bucură, îmi place și mă face pe mine fericit, confortul personal), iar la celălalt capăt împlinirea profesională (plăcerea de a crea ceva prin care să mă integrez în lume și să produc valori pe care să le folosească și semenii mei, confortul socio-profesional). 6 mă învață că viața pe Pământ aspiră spre un echilibru între cât primesc și cât dăruiesc.

7 îmi spune, într-adevăr, că sunt mai mult decât corpul meu și că trupul este un vehicul prin care îl onorez pe Dumnezeu și produc efecte asupra întregului Univers. Numărul 7 mă face conștient de descendența mea divină, mă ajută să mă conectez cu sinele meu, cu adevărurile universale și cu Dumnezeu. Prin 7 mă deschid către practicile spirituale, către ezoterism, către ceea ce nu este palpabil, către nevăzut, către cauzele ascunse ale lucrurilor, către un sistem de credințe, către o religie, care mă pun în legătură cu planurile superioare, cu alte dimensiuni ale ființei, cu alte entități, cu o ierarhie superioară.

Numărul 8 mă face conștient că am putere și capacitate de a-i influența pe ceilalți. Putere de a crea sau de a distruge, putere de a fi despot sau magician, tiran sau artist, războinic sau constructor. 8 îmi dă și puterea de a alege binele sau răul, lumina sau întunericul, viața sau moartea. Vibrația lui 8 îmi aduce inclusiv probele puterii, obstacolele din calea eroului de poveste. Ca să ajung la destinație și să dobândesc un premiu, o recompensă ori un statut, trebuie să mă dovedesc mai întâi demn, trebuie să demonstrez că merit, iar după ce obțin puterea, am de arătat că știu ce să fac cu ea.

Numărul 9 este suma primelor 8 și îmi dă măsura înțelepciunii: cum am grijă de mine și de corpul meu (deci și se sănătatea mea), cum asimilez ceea ce am primit de la familie, cum îmi depășesc condiția și îmi construiesc propria viziune asupra lumii, cum pun osul la treabă, mă organizez și fac ce zic, cum mă bucur și mă joc cu viața, cum iubesc, cum dau și primesc, cum relaționez cu Divinitatea și sunt recunoscător, cum îmi folosesc puterea și îi influențez pe alții.

Prin 9, devin un exemplu viu, un model pentru alții, prin tot ceea ce las în urmă, prin tot ceea ce se vede la mine și pe oriunde trec. Numărul 9, prin tot ceea ce fac să se întâmple în realitate, prin contribuția mea la întreaga umanitate, la viața pe această Planetă și la întregul Univers, îmi dă măsura mea ca Om. După ce îmi termin treaba în acest corp, plec din trup și mă întorc de unde vin, în 1.

Frecvența numerelor de la 1 la 9 codifică simbolic în numerologie călătoria spirituală a fiecăruia dintre noi, care nu poate fi separată nicio clipă de trup. Tot ce facem în trup ne crește ca spirit. Venim pe această planetă pentru a ne dezvolta capacitatea de a da o formă tot mai înaltă vieții pe care o creăm împreună, unii cu alții și cu Dumnezeu. Spiritualitatea se măsoară prin manifestare.

Sursa foto: http://www.manifestationmadeeasy.com/manifesting-change-2/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Atelier astro: Hărțile invalidării, 29 martie, online

Cum te simți când ți se pare că ești greșit, că nu aparții, că ești sărit când era să-ți vină rândul? Când tu ești cu munca și altul cu prem...